Nu te mai compara cu ceilalti

A ne compara cu cei din jurul nostru este ceva natural pentru multi dintre noi. Este o trasatura pe care o dezvoltam de la o varsta foarte frageda. Cu totii ne amintim cum si invatatoarea ne compara la scoala si ne oferea ca model unul din colegi sau colege. Se astepta din partea noastra sa fim precum ei. Chiar si acasa, comparatiile intre frati si surori sunt inevitabile.

Cand ne lasam prada acestei tentatii de a ne compara cu altii, tindem sa ne facem o parere despre propria persoana in functie de ceilalti. Daca ne descurcam mai bine decat X, ne simtim mai bine, insa de indata ce vedem ca Y se descurca mai bine decat noi situatia se schimba. Ne vom gasi astfel presati de ideea ca trebuie sa tinem pasul cu ceilalti cu orice pret.

A te compara cu altii iti poate rapi individualitatea. Te poate forta sa faci lucruri pe care poate nu ti-ai dori sa le faci. Intrand in jocul comparatiilor, devine dificil sa mai fii obiectiv si sa gandesti pragmatic. Orbit de asteptarile de a fi la acelasi nivel cu asa-zisii competitori uitam sa ne punem in valoare propriile calitati.

Comparatia cu altii poate duce la invidie si gelozie. In fapt, se intampla de fiecare data. Cand un prieten, ruda sau cunostinta isi cumpara o masina noua, chiar imediat se instaleaza un sentiment de invidie, poate doar intr-o mica masura, dar acel sentiment exista.

Daca te compari cu altii, in subconstient iti stabilesti niste limite pe care le poti atinge. Se creeaza astfel un blocaj mental, care ne impiedica sa ne fructificam la maximum potentialul. Ceea ce este mai important de tinut minte este ca nu trebuie sa ne stabilim obiectivele in functie de ceea ce altii reusesc sa obtina. Nu stim ce puncte forte si ce puncte slabe au, insa pe ale noastre le cunoastem si trebuie sa le folosim la maxim.

Prin urmare, fii tu insuti, constientizeaza ca a te compara cu ceilalti poate sa devina un obicei daunator si invata sa apreciezi persoanele cu care te compari. Lasa acest lucru sa te motiveze pentru a obtine tu rezultate mai bune, insa nu te lasa prada geloziei si invidiei.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *