Mituri despre cautarile de joburi

Cauti un job si de obicei primesti diverse sfaturi de la toata lumea, cum sa cauti, ce sa cauti, ce ti s-ar potrivi si asa mai departe. Ai analizat insa toate sfaturile „la rece” ca sa vezi cate dintre ele se mai aplica? Unele sunt intr-adevar depasite, la fel ca si multe conceptii si mituri despre cautarile de joburi. Sa vedem in continuare care ar fi cateva dintre acestea.

1. CV-ul poate sa aiba si o singura pagina. Acest mit este de-a dreptul ridicol. Desigur trebuie sa scoti in evidenta doar esentialul, insa trebuie sa furnizezi toate informatiile cautate de angajator, in asa fel incat sa ii arati ca esti competent pentru jobul pentru care candidezi. Cu siguranta nu vor incapea intr-o singura pagina.

2. La rubrica de referinte scrii „disponibile la cerere”. Daca este intr-adevar interesat sa te angajeze, angajatorul cu siguranta ti le va cere. Asigura-te ca le ai si le poti oferi, insa pentru siguranta este mai bine sa le oferi chiar in CV.

3. Include un obiectiv in CV – de multe ori este un sfat gresit acesta. Mai degraba scrii o scrisoare de intentie, are un impact mult mai bun si poti exprima mai bine, in mai multe randuri, ceea ce iti doresti sa indeplinesti.

4. Transpune punctele slabe in lucruri pozitive. Ti se cere in timpul interviului sa descrii cateva slabiciuni ale tale. Poate e cea mai dificila intrebare din tot interviul; cand iti este adresata, cel ce se ocupa de recrutare analizeaza daca iti recunosti sau nu slabiciunile si daca ai in plan sa faci ceva in privinta asta, asadar nu evita astfel de intrebari. Arata ca stii si constientizezi care iti sunt punctele slabe si ca ai vointa sa te imbunatatesti.

Aceste mituri si conceptii gresite te pot face sa ratezi interviul, sa fii servit cu deja clasica replica „te contactam noi”. Nu iti doresti asta, deci evita sa dai crezare miturilor legate de cautarea de joburi.