Motorul de cautare Google este cel mai renumit motor de cautare la nivel mondial. Nu toti stiu insa cum sa il foloseasca eficient, in asa fel incat informatia cautata sa fie gasita cat mai rapid. Inscrierea in casuta de cautare a catorva cuvinte si modificarea acestora pana la gasirea rezultatelor dorite este una din variante, insa pot fi aplicate si urmatoarele sfaturi pentru cautari mai rapide si mai eficiente.
Daca se doreste gasirea exacta a unui anume sir de caractere (chiar si fraze), intregul text cautat trebuie pus intre ghilimele. Astfel motorul de cautare va sti sa identifice exact cuvintele cautate, in ordinea dorita. Acest lucru este foarte util pentru gasirea unei melodii in functie de cateva versuri, sau identificarea citatelor celebre din literatura si a autorilor lor.
Adaugarea semnului minus „-” imediat inaintea unui cuvant indica faptul ca nu se doresc a fi afisate paginile ce contin cuvantul respectiv ca si rezultat al cautarilor. Spre exemplu daca se cauta date despre galaxie in limba engleza (galaxy), o cautare poate duce rezultate enorm de multe cu referinta catre telefoanele Samsung Galaxy. O simpla cratima inaintea cuvantului phone sau phones rezolva aceasta problema si ofera doar informatiile cautate despre galaxie.
Google poate indexa continutul majoritatii tipurilor de pagini si fisiere si astfel cautarile specifice ale extensiilor de tip .doc, .pdf, .ppt devin mult mai usoare. Trebuie doar adaugate la cuvintele cautate urmatoarele: „filetype:” si extensia fisierului cautat.
Un alt sfat ce te poate ajuta la cautari este folosirea de cuvinte cheie complexe. Spre exemplu daca vei cauta televizoare vei obtine cateva milioane de rezultate. Daca stii insa exact ce tip de televizor vrei si scrii la casuta de cautare „televizor smart tv ultra hd” vei obtine exact rezultatele dorite. Urmand toate aceste sfaturi vei reusi ca apeland la Google sa gasesti absolut orice cauti.